Dragilor, trec prin foarte multe
schimbari emotionale si mentale si fac tot ce pot pentru a intelege
tot ce se intampla in jurul meu. Sunt ore si clipe cand emotionalul
este atat de puternic si plang...am inceput sa ma intreb cine
plange...raspunsul a fost ca e cineva din mine care plange, care este
amplificat de o durere in inima.
Am clipe in care vad si simt clar, ca
totul e exact asa cum trebuie sa se intample. Chiar daca mintea mea
se sperie cateodata, cumva dupaia se linsteste pentru ca stie ca eu
am ales calea inimii.
Am vorbit cu un prieten care m-a
intrebat daca palma care i-am dat-o prietenului meu a meritat-o si am
zis ca “DA”, spre surprinderea mea...findca nu ii venea sa ma
creada m-a intrebat inca odata si raspunsul a fost acelasi, la fel de
ferm. Cand m-a intrebat chiar am simti ca prietenul meu isi ceruse
acea palma si incepusem sa ma intreb de ce am actionat asa...prima
impresie a mea a fost ca am reactionat. Detasandu-ma insa de situatie
am vazut ca eu am actionat defapt. Intrebandu-ma in sinea mea, vroiam
un raspuns si am primit un raspuns...”intamplator-stiti ca nu
exista intamplare” mi-am adus aminte ca sunt maestri care le dau o
palma sau cu ceva discipolilor cand acestia dorm sau cand au ganduri.
Cand am auzit aceasta poveste cu multi ani in urma, o parte din mine
intelegea, ca uneori un sut in cur sunt 2 pasi inainte, insa eu in
sinea mea nu puteam accepta aceasta metoda. Uite ca mi s-a intamplat
sa o si pun in practica. Recunosc ca la inceput m-am simtit vinovata,
dar ceva imi spunea ca nu am de ce sa imi para rau, ca totul se
intampla exact asa cum trebuie.
Singura varinata de a pleca de langa
prietenul meu era ca el sa ma alunge, insa nu bland...pentru ca
mintea mea ar fi vrut sa mai incerce sa fim impreuna. Chiar daca
atunci am fost suparata pe mine de aceasta atitudine a lui fata de
mine, mi-am dat seama ca eu am cerut-o. In momentul cand am
constientizat asta, s-a schimbat atitudinea lui fata de mine.
Undeva in sinea mea am simtit ca de
ceva timp fiecare a luat-o pe alta cale si ne era foarte greu sa ne
mai sincronizam. Am incercat sa ma lupt cu mine si sa accept noile
situatii, nu imi era usor deloc, de multe ori simteam ca inebunesc si
ca nu mai pot continua asa. Asta era adevarul meu si nu vroiam sa il
cred, totusi undeva in sinea mea vroiam sa mai cred ca totusi amandoi
vrem sa fim impreuna.
M-am uitat in ochii lui si am vazut ca
undeva in adancul lui sufera si el, insa el vrea sa experimenteze
aceasta lume si ca eu nu ii dau voie. Inca mai vrea sa se duca dupa
valorile mintii si sa faca una si alta.
Eu cum mereu vroiam sa experimentez
iubirea in doi si uneori din frica de a-l pierde l-am privat de
anumite dorinte ale mintii. Acum imi dau seama ca am gresit pentru ca
i-am impus sa vada iubirea asa cum o vad eu si sa o simta asa cum o
simt eu...insa e atat de falsa aceasta imagine.
Am vorbit si cu alti oameni despre cum
vad eu lumea si cum o simt si ei la randul lor mi-au confirmat ca asa
este...acestia sunt mai in varsta ca mine. M-am bucurat ca am auzit
ca sunt oameni care sunt pe calea inimii, chiar am intalnit foarte
putini, doar 3 persoane. Bineinteles ca fiecare pune in practica atat
cat poate, avand in vedere circumstantele vietii.
Indiferent ce spune lumea sau cei doi
care se despart, este ca fiecare a avut propriile greseli in acea
relatie, momente in care egoul sau mintea au fost deasupra iubirii.
Un cuvant mai potrivit pentru greseala nu stiu sa spun, altii ar
spune ca au pacatuit fata de ei insisi, altii ar spune ca e doar o
experienta, insa am vazut ca cei care zic ca doar au trait o
experienta nu constientizeaza ceea ce s-a intamplat si fac aceleasi
greseli insa daca un om simte ca a gresit...are mai multe sanse ca sa
constientizeze si sa faca altfel de alegeri
Eu mereu am crezut ca e datoria unei
femei ca sa faca multe compromisuri si ca trebuie sa lupte pentru a
avea un barbat alaturi de ea si stiu ca am in mine sacrificiul total
pentru celalalt. Insa mi-am dat seama ca in aceasta lupta eu am
pierdut cel mai mult ca nu am fost sincera cu mine si ca am crezut ca
armonia se poate crea chiar daca trage numai unul la caruta.
Desi mi s-a spus de catre cei
spirituali ca rugaciunea e doar o cere, am simtit sa ma rog mult, in
ciuda celor spune de ceilalti rugaciunile mele chiar au fost
ascultate...si de multe ori aparea armonia intre noi doi, dar si in
mine. Am simtit si in timpul rugaciunilor sa multumesc pentru ceea ce
am si chiar simteam recunostinta pentru tot ce se manifesta in viata
mea.
Sfatul meu pentru mine in primul rand
si pentru voi, insa sa il si puneti in practica este sa RENUNTATI LA
LUPTA SI LA COMPROMISURI, de ce? E foarte simplu ca ele va
indeparteaza de voi insisva si de a va manifesta liberi si de a face
ce simtiti cu adevarat.
O spus si maestrii ca nu exista bine si rau, lupta este doar a mintii. Si ca prin lupta nu se va face niciodata pace nici in tine insuti si nici in cei din jur.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu