Cea mai mare provocare pentru mine este
aceasta sa accept viata asa cum vine spre mine. Nu imi este usor,
parca simt ca sunt un copac care trebuie sa isi rupa radacinile
pentru a se plimba...si constat ca totusi am picioare si ca imi este
mai usor ca un copac ca sa merg. Insa eu simt o suferinta ca parca
trebuie sa rup fiecare radacina care este in pamant si e o mare
durere acolo.
Insa am decis ca incepand din aces an
sa schimb asta la mine sa accept viata. Sa accept tot ce vine spre
mine si sa inteleg de ce vine spre mine. Printre picaturile vietii,
am facut tot ce am putut si anul trecut insa atat de multe se
intamplau intr-un timp atat de scurt incat ma copleseau. Ma copleseau
gandurile si emotiile mele, ma copleseau gandurile celor din jur dar
si ceea ce venea spre mine.
Cum gandurile de inceput de an au fost
ca vreau altfel de viata, au venit atat de multe spre mine si chiar
am avut placuta surpriza ca pot sa le fac fata la toate. Am ales sa
plang atunci cand imi vine sa plang, fara sa ma supar pe mine ca asta
simt, am ras atunci cand am simtit sa rad, am plecat atunci cand am
simtit sa plec. Am mai si ales din minte, dar am ales si din
inima...am invatat ca e mare diferenta intre ele.
ACCEPT DE LA VIATA CEEA CE VREA SA VINA
SPRE MINE, AM CURAJUL SA ZIC DA SAU NU IN FUNCTIE DE CEEA CE SPUNE
INIMA MEA.
Multumesc viata pentru tot ce imi dai,
acum stiu ca totul este pentru evolutia mea si pentru a ma cunoaste
pe mine insumi si pentru ai intelege pe cei din jur. Namaste.
Apropo, am primit un bonus de la viata
si de la niste prieteni...am timp de o luna la dispozitie sa stau
singura intr-o casa pentru a-mi pune in ordine gandurile si
emotiile, pentru a merge mai departe pe noul drum al inimii.
De data asta nu mai stiu ce urmeaza,
insa am incredere ca in acest timp- aparent scurt pentru minte, se
vor aranja lucrurile.